De ce nu mai pot locui în acest beci?

Azi ne solidarizăm cu familia evacuată de pe str. Anton Pann nr. 22 din orașul Cluj, din proximitatea Pieței Abator și Parcului Feroviarilor. 

O zonă aflată într-o agresivă “regenerare urbană” ce produce profit enorm pentru dezvoltatorii imobiliari și alungă din această vecinătate oamenii cu venituri modeste. Transformăm împreună drama personală a dislocării din locuință într-o problemă politică, pe care o punem pe masa guvernanților locali, dar nu numai.

Atragem atenția lor asupra efectelor tragice ale viziunii susținute de ei cu privire la dezvoltarea orașului și transformarea acestuia într-o localitate cu prețurile cele mai mari pe apartamente din România, sau într-un centru urban în care oamenii cu venituri ce nu le permit achiziționarea de locuință de pe piață, nu mai au loc nici în beciuri. Revendicăm dreptul la locuință, dreptul la oraș și interzicerea evacuărilor. Nicio evacuare fără relocare în locuință adecvată!

Apartamentul din care familia este evacuată, este defapt o fostă magazie, un beci transformat de familie acum 22 de ani, prin eforturi proprii, într-un spațiu cât-de-cât adecvat locuirii. Administrația publică locală azi deposedează familia de anii, grija, atenția, banii investiți în acest spațiu. Scoate în stradă doi părinți, doi copii, dintre care unul cu dizabilități, și doi nepoți ai lor. Promisiunea este că mobila li se va depozita contra cost, undeva într-o magazie a RADP. Executorul le impune costul muncii sale, estimând valoarea acesteia la circa 5500 lei. Deja li s-a și poprit prima rată din salar. Promisiunea este că s-ar putea să primească loc în centrele de urgență ale orașului, cu condiția ca familia să accepte despărțirea membrilor. Promisiunea mai îndepărtată este că pot să aplice pentru subvenționarea unei chirii. Dar pentru asta trebuie să găsească un proprietar care să vrea să dea în chirie apartamentul său unei familii de romi cu copii mici pentru un an. Nicio șansă să primească locuință socială.

Pentru că au “ocupat abuziv”, acum 22 de ani, acel beci gol, și pentru că de atunci administrația locală le-a refuzat sistematic demersurile de a intra în legalitate. Nici copiii lor nu pot primi locuință socială. Pentru că, conform hotărârii administrației publice locale, și ei sunt ocupanți abuzivi în virtutea faptului că s-au născut în acel spațiu. În fapt, li s-a pus această interdicție, pentru că, precum reflectă o recentă hotărâre judecătorească în acest sens, Consiliul Local și Primăria Municipiului Cluj-Napoca au încălcat prevederile legii locuinței și au inclus printre criteriile de neeligibilitate la locuință socială “ocuparea abuzivă” a unui spațiu din proprietatea publică. Ceea ce s-a întâmplat în fapt, este că familia locuia în imobil în baza tacitei relocațiuni.

Conform legislației internaționale, evacuarea realizată împotriva voinței ocupanților, cu sau fără utilizarea forței, și se face fără furnizarea unei alternative de locuire și relocare adecvate, este evacuare forțată indiferent de drepturile de proprietate asupra locuinței. Astfel, definiția se aplică și în cazul locuințelor informale sau spațiilor locative unde se trăiește fără acte legale. Sau, de exemplu, în cazul a ceea ce la noi se cheamă ocuparea abuzivă a unui teren sau a unei clădiri vacante. Familia evacuată azi, nu a ocupat spațiul în care a locuit timp de 22 de ani pentru a deveni un actor al vreunei mișcări pentru dreptul la locuire. Ea a ocupat un beci, un spațiu cu destinația de magazie, aflat în proprietatea publică, pentru că nu a avut altă locuință. Nu a avut și nu a vândut niciodată o locuință. Pur și simplu nu a avut resurse să dobândească altceva ca locuință, decât acest beci, și nu a primit niciodată locuință de la stat. Evacuarea lor forțată de azi îi transformă acum în oameni fără adăpost, în sensul cel mai strict al cuvântului, adică fără acoperiș deasupra capului. Nicio evacuare fără relocare în locuință adecvată!