Cap V – Legea e de partea noastră

În capitolul I al seriei de filme despre lupta pentru dreptate locativă în Cluj din octombrie 2017 ne întrebam dacă ne face justiția dreptate.
Legea e de partea noastră! De-a lungul lunilor care au trecut, trei foruri (CNCD, Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj) au hotărât, pe baza cazurilor elaborate de Fundația Desire și înaintate în instanță de organizație precum și de către peste 80 de persoane afectate de sistemul ilegal și discriminator al criteriilor de locuințe socială, că acesta este într-adevăr de așa natură, încât îi exclude de la accesul real la locuințe sociale tocmai pe cei care ar fi cei mai îndreptățiți să le primească.